|
|

|
|
adaugă un anunț la această rubrică

|
CONVOCATOR AL
ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR CRIS-TIM FAMILY HOLDING S.A. Consiliul de Administrație al CRIS-TIM FAMILY HOLDING S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2000000991296, cod unic de înregistrare 13533870, cu sediul social în Str. Gării nr. 661, Comuna Filipeștii de Pădure, Sat Filipeștii de Pădure, județ Prahova, România, având un capital social subscris și vărsat de 80.600.000 RON (fiind denumită în continuare "Societatea"), În temeiul Legii Societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea Societăților"), Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 24/2017"), Regulamentului nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare ("Regulamentul nr. 5/2018") și a actului constitutiv al Societății ("Actul Constitutiv"), CONVOACĂ Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (denumită în continuare "AGEA") și Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (denumită în continuare "AGOA") la Courtyard by Marriot, Bulevardul Dimitrie Pompeiu 2 A, București, România, în data de 07.12.2026, de la ora 10:00 a.m. pentru AGEA și de la ora 10:30 a.m. pentru AGOA, la care vor participa toți acționarii Societății înregistrați în registrul acționarilor ținut de Depozitarul Central S.A. la sfârșitul zilei de 24.11.2026, stabilită ca dată de referință ("Data de Referință") pentru această adunare. În caz de neîntrunire a cvorumului de validitate la prima convocare, o a doua ședință a AGEA și AGOA se va desfășura la data de 08.12.2026, ora 10:00 a.m. pentru AGEA și de la ora 10:30 a.m. pentru AGOA, în același loc și cu aceeași ordine de zi și având aceeași Dată de Referință, ORDINEA DE ZI PENTRU ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACȚIONARILOR 1. Aprobarea majorării capitalului social al Societății ("Majorarea Capitalului Social") cu suma maximă de până la 6.630.180 RON, prin aport în numerar, prin emiterea unui număr maxim de până la 6.630.180 acțiuni noi având o valoare nominală de 1 RON fiecare ("Acțiunile Noi") cu ridicarea dreptului de preferință al acționarilor existenți în conformitate cu prevederile art. 217 din Legea Societăților și ale art. 88 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 și oferirea acestor Acțiuni Noi prin plasamente private adresate investitorilor din Uniunea Europeană în baza excepțiilor permise de la publicarea unui prospect, inclusiv cele prevăzute la articolul 1 alineat (4) din Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată, și de abrogare a Directivei 2003/71/CE ("Regulamentul privind Prospectul") și/sau investitori cărora le pot fi adresate și direcționate asemenea plasamente private în mod legal, fără să existe o obligație de conformare cu orice alte formalități conform vreunei legi aplicabile, în conformitate cu Regulamentul S ("Regulamentul S") din Legea Privind Valorile Mobiliare din 1933 din Statele Unite ale Americii, cu modificările ulterioare ("Legea privind Valorile Mobiliare"), în măsura în care și doar dacă o investiție în Acțiunile Noi nu constituie o încălcare a oricărei legi aplicabile de către un asemenea investitor. Scopul Majorării Capitalului Social este de a finanța planurile de dezvoltare ale Societății, inclusiv potențiale tranzacții M&A. Prețul de subscriere al Acțiunilor Noi va fi stabilit printr-o decizie a Consiliului de Administrație al Societății, în urma procesului de bookbuilding și cu respectarea cerințelor prevăzute la Articolul 174 din Regulamentul nr. 5/2018. Ridicarea dreptului de preferință al acționarilor existenți este benefică pentru Societate, întrucât îi permite acesteia să urmărească două obiective esențiale: (i) extinderea și diversificarea bazei sale de investitori, în vederea susținerii unei lichidități sporite și a unui free float îmbunătățit al acțiunilor Societății; și (ii) implementarea Majorării Capitalului Social într-un interval de timp semnificativ mai scurt, permițând astfel Societății să valorifice condițiile favorabile de piață și reducând riscul de execuție determinat de o expunere prelungită la volatilitatea pieței. Pentru detalii suplimentare, acționarii sunt îndrumați să consulte nota explicativă ce va fi disponibilă pe pagina web a Societății la https://investors.cristim.ro/. 2. În cazul respingerii punctului 1 de pe Ordinea de zi a AGEA sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum și/sau majoritate pentru aprobarea punctului 1 de pe Ordinea de zi a AGEA, următorul punct va fi supus la vot: Aprobarea autorizării Consiliului de Administrație al Societății, pentru o perioadă de 12 luni de la adoptarea hotărârii AGEA, pentru a aproba Majorarea Capitalului Social prin majorarea capitalului social al Societății cu o sumă maximă de până la 6.630.180 RON, prin aport în numerar, prin emiterea unui număr maxim de până la 6.630.180 Acțiuni Noi, având o valoare nominală de 1 RON fiecare, în conformitate cu Articolul 2201 alin. (2) din Legea Societăților și Articolul 86 alin. (2) din Legea nr. 24/2017. Prin urmare, dacă Majorarea Capitalului Social este efectuată de Consiliul de Administrație la nivelul maxim autorizat, capitalul social va fi majorat de la 80.600.000 RON la o sumă maximă de 87.230.180 RON ("Capitalul Social Autorizat"). Scopul Majorării Capitalului Social este de a finanța planurile de dezvoltare ale Societății, inclusiv potențiale tranzacții M&A. Actul Constitutiv al Societății va fi modificat în mod corespunzător pentru a reflecta autorizarea Consiliului de Administrație, prin completarea acestuia cu un nou alineat (9) la Articolul 6, care va avea următorul cuprins: "(9) Consiliul de Administrație este autorizat, până la data de 07.12.2027 (inclusiv), să majoreze capitalul social al Societății cu o sumă maximă de până la 6.630.180 RON, prin aport în numerar, prin emiterea unui număr maxim de până la 6.630.180 acțiuni noi, fiecare având o valoare nominală de 1 RON. Prin urmare, capitalul social autorizat al Societății va fi de până la 87.230.180 RON." 3. Aprobarea autorizării și împuternicirii Consiliului de Administrație al Societății de a decide cu privire la toate măsurile și de a efectua toate acțiunile și formalitățile necesare sau oportune, în vederea îndeplinirii și implementării Majorării Capitalului Social, inclusiv, fără a se limita la, următoarele: a. să decidă cu privire la parametrii Majorării Capitalului Social, inclusiv, printre altele, numărul final al Acțiunilor Noi care urmează a fi emise, negocierea, stabilirea și aprobarea prețului sau mecanismului de stabilire a prețului Acțiunilor Noi (în funcție de condițiile de piață), metoda de implementare a Majorării Capitalului Social (ofertă publică sau plasament(e) privat(e)), calendarul și durata (incluzând, dacă este cazul, data de înregistrare, data ex-date, data plății și orice altă dată relevantă pentru implementarea Majorării Capitalului Social), structura, termenii și condițiile finale și orice alte detalii ale Majorării Capitalului Social; b. să anuleze orice Acțiuni Noi rămase nesubscrise, după caz; c. să pregătească, asigure redactarea, negocieze, aprobe, depună, publice, semneze sau aprobe semnatarii autorizați cu privire la orice documentație necesară în legătură cu Majorarea Capitalului Social, inclusiv, fără limitare, orice document de ofertă sau de prezentare, orice contracte de subscriere, vânzare, stabilizare, agenție sau consultanță, orice alte aranjamente și angajamente, certificate, declarații, registre, notificări și documente suplimentare, orice document necesar pentru admiterea Acțiunilor Noi la tranzacționare pe piața reglementată și înregistrarea în sistemele Depozitarului Central S.A.; d. să efectueze toate formalitățile necesare sau recomandabile în legătură cu aprobarea, implementarea, finalizarea și înregistrarea Majorării Capitalului Social, inclusiv pregătirea și semnarea oricăror documente, inclusiv negocierea și semnarea oricăror contracte cu intermediari și consultanți, depunerea și primirea oricăror înscrisuri și informații, emiterea oricăror declarații și decizii, precum și reprezentarea Societății în fața oricăror autorități, instituții, organisme și registre competente, sau a oricărei alte persoane juridice sau fizice, în scopul implementării Majorării Capitalului Social, inclusiv dar fără a se limita la Registrul Comerțului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Depozitarul Central S.A., Bursa de Valori București S.A.; e. să ia act de și să valideze rezultatele subscrierii și alocării Acțiunilor Noi și să aprobe și confirme sumele finale ale Majorării Capitalului Social, în limitele subscrierilor valabil realizate, și să adopte toate deciziile necesare în acest sens; f. să aprobe modificările și să actualizeze Actul Constitutiv al Societății ca urmare a Majorării Capitalului Social. 4. Aprobarea ratificării numirii Banca Comercială Română S.A. și Erste Group Bank AG în calitate de intermediari în scopul Majorării Capitalului Social. 5. Aprobarea numirii Banca Comercială Română S.A. în calitate de intermediar sponsor, în scopul admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de BVB a Acțiunilor Noi. 6. Aprobarea împuternicirii domnului Radu-Junior Timiș, în calitate de Director General, cu posibilitatea de subdelegare, ca în numele și pe seama Societății, cu putere și autoritate deplină, să semneze orice documente, inclusiv și fără a se limita la Hotărârea AGEA, Actul Constitutiv actualizat al Societății, să depună și să solicite publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, să ridice orice documente, să îndeplinească orice formalități necesare în fața Oficiului Registrului Comerțului, precum și în fața oricărei alte autorități, instituții publice, persoane juridice sau fizice, precum și să execute orice operațiuni, în vederea aducerii la îndeplinire și asigurării opozabilității Hotărârilor ce urmează să fie adoptate de către AGEA. ORDINEA DE ZI PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR 1. Aprobarea numirii domnului Radu Timiș în calitate de administrator al Societății, pentru un mandat valid până la data de 9 martie 2030. 2. Aprobarea numirii domnului Radu-Junior Timiș în calitate de administrator al Societății, pentru un mandat valid până la data de 9 martie 2030. 3. Aprobarea împuternicirii domnului Radu-Junior Timiș, în calitate de Director General, cu posibilitatea de subdelegare, ca în numele și pe seama Societății, cu putere și autoritate deplină, să semneze orice documente, inclusiv și fără a se limita la Hotărârea AGOA, să depună și să solicite publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, să ridice orice documente, să îndeplinească orice formalități necesare în fața Oficiului Registrului Comerțului, precum și în fața oricărei alte autorități, instituții publice, persoane juridice sau fizice, precum și să execute orice operațiuni, în vederea aducerii la îndeplinire și asigurării opozabilității Hotărârilor ce urmează să fie adoptate de către AGOA. INFORMAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA AGEA ȘI AGOA Cerințele prevăzute mai jos se completează cu cele aplicabile, incluse în cadrul Politicii privind Organizarea și Desfășurarea Adunărilor Generale ale Acționarilor Societății, disponibilă aici: https://investors.cristim.ro/wp-content/uploads/2025/10/CRIS-TIM-FAMILY-HOLDING-Procedura-AGA-1.pdf. I. Ordinea de zi a AGEA Cu privire la punctele 1 și 2 de pe Ordinea de zi a AGEA, se va avea în vedere că punctul 2 de pe Ordinea de zi a AGEA va fi supus la vot în cadrul AGEA, iar voturile exprimate prin corespondență sau prin intermediul platformei eVote vor fi validate, numai dacă punctul 1 de pe Ordinea de zi a AGEA nu este aprobat de AGEA sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum și/sau majoritate pentru aprobarea punctului 1 de pe Ordinea de zi a AGEA. II. Participarea și votul în cadrul AGEA și AGOA La AGEA și AGOA sunt îndreptățiți să participe și să voteze numai acționarii înscriși în Registrul Acționarilor Societății la Data de Referință, conform prevederilor legale aplicabile societăților pe acțiuni listate pe Segmentul Principal al Bursei de Valori București și ale Actului Constitutiv, personal (prin reprezentanții legali), prin reprezentant (pe baza de împuternicire specială sau generală), cu respectarea prevederilor legale incidente, online sau prin corespondență (pe bază de buletin de vot prin corespondență). Accesul la AGEA și AGOA și/sau votul prin corespondență al acționarilor îndreptățiți să participe la AGEA și AGOA este permis prin simpla probă a identității acestora făcută, în cazul acționarilor persoane fizice, cu actul de identitate și, în cazul persoanelor juridice, cu actul de identitate al reprezentantului legal și copia certificatului constatator care reflectă situația la zi eliberat de registrul comerțului sau a oricărui document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul (documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică, vor fi emise cu cel mult 30 de zile înainte de Data de Referință). Reprezentanții acționarilor persoane fizice/juridice vor fi identificați pe baza actului de identitate, însoțit de împuternicirea specială sau generală semnată de către acționarul persoană fizică/reprezentantul legal al acționarului persoană juridică, după caz, precum și proba identității acționarului persoană fizică/reprezentantului legal al acționarului persoană juridică și copia certificatului constatator care atestă situația la zi eliberat de registrul comerțului sau a oricărui document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul (documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică, vor fi emise cu cel mult 30 de zile înainte de Data de Referință). Calitatea de acționar, precum și, în cazul acționarilor persoane juridice sau a entităților fără personalitate juridică, calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acționarilor de la Data de Referința, primită de Societate de la Depozitarul Central S.A. III. Documentele aferente și în legătură cu ordinea de zi a AGEA și AGOA Începând cu data de 03.11.2026, toate materiale de prezentare referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi a AGEA și AGOA vor fi disponibile pe pagina web a Societății la https://investors.cristim.ro/, sub-secțiunea Adunări Generale. Acționarii Societății pot obține, la cerere, copii ale documentelor referitoare la aspectele incluse pe ordinea de zi a AGEA și AGOA. IV. Împuternicirile generale Împuternicirea generală poate fi acordată de acționari pentru o perioada care nu va depăși 3 ani, permițând reprezentantului său a vota în toate aspectele aflate în dezbaterea adunărilor generale ale acționarilor, inclusiv în ceea ce privește actele de dispoziție. Împuternicirile generale, împreună cu proba identității acționarului persoană fizică/reprezentantului legal al acționarului persoană juridică și copia certificatului constatator care reflectă situația la zi eliberat de registrul comerțului sau a oricărui document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul (documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică, vor fi emise cu cel mult 30 de zile înainte de Data de Referință), înainte de prima lor utilizare, se vor depune la/expedia către punctul de lucru al Societății, situat la adresa: Șos. Pipera, Nr. 46D-46E-48, Oregon Park, Cladirea A, Etaj 6, Sector 2, București, România, în atenția Departamentului Juridic, în copie, cuprinzând mențiunea conformității cu originalul sub semnătura reprezentantului (sau prin e-mail cu semnătură electronică extinsă, conform reglementărilor ASF, la adresa aga@cristim.ro), astfel încât acestea să fie înregistrate ca primite la registratura Societății până la data de 05.12.2026, ora 08:00 a.m. Pentru validitatea mandatului, mandatarul trebuie să aibă calitatea fie de intermediar (în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. (19) din Legea 24/2017), fie de avocat, iar acționarul este client al acestora. De asemenea, mandatarul nu trebuie să se afle într-un conflict de interese, conform prevederilor art. 105 alin. (15) din Legea 24/2017. Mandatarul nu poate fi substituit de o altă persoană. Dacă mandatarul este o persoană juridică, aceasta poate să își exercite mandatul primit prin intermediul oricărei persoane ce face parte din organul de administrare sau conducere sau dintre angajații săi. Împreună cu împuternicirea generală, acționarii vor transmite Societății declarația pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului sau de avocatul care a primit împuternicirea de reprezentare, semnată în original și, după caz, ștampilată, din care să reiasă că: (i) împuternicirea este dată de respectivul acționar, în calitate de client, intermediarului sau, după caz, avocatului; (ii) împuternicirea generală este semnată de acționar, inclusiv prin atașare de semnătură electronică extinsă, dacă este cazul. V. Împuternicirile speciale și buletinele de vot prin corespondență Împuternicirile speciale și buletinele de vot prin corespondență trebuie să aibă formatul pus la dispoziție de Societate și să conțină instrucțiuni specifice de vot pentru fiecare punct de pe ordinea de zi (adică vot "pentru", vot "împotriva" sau "abținere"). Împuternicirile speciale pot fi acordate oricărei persoane pentru reprezentare într-o singură adunare generală și conțin instrucțiuni specifice de vot din partea acționarului emitent. Împuternicirile speciale/ buletinul de vot prin corespondență și documentele aferente (respectiv proba identității acționarului persoană fizică/reprezentantului legal al acționarului persoană juridică și copia certificatului constatator care reflectă situația la zi eliberat de registrul comerțului sau a oricărui document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul (documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică, vor fi emise cu cel mult 30 de zile înainte de Data de Referință), se vor depune la/expedia către punctul de lucru al Societății, situat la adresa: Șos. Pipera, Nr. 46D-46E-48, Oregon Park, Cladirea A, Etaj 6, Sector 2, București, România, în atenția Departamentului Juridic, inclusiv prin e-mail cu semnătură electronică extinsă (în cazul împuternicirilor speciale), respectiv prin e-mail (în cazul buletinelor de vot prin corespondență), conform reglementărilor ASF, la adresa aga@cristim.ro, în original sau în copie, cuprinzând mențiunea conformității cu originalul sub semnătura reprezentantului, astfel încât acestea să fie înregistrate ca primite la registratura Societății până la data de 05.12.2026, ora 08:00 a.m, menționând pe plic în clar sau în subiectul e-mail-ului "Pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor și Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor CRIS-TIM FAMILY HOLDING S.A. din data de 07.12.2026" La completarea împuternicirilor speciale/ buletinelor de vot prin corespondență, acționarii sunt rugați să țină cont de posibilitatea completării ordinii de zi a AGEA și AGOA cu noi puncte sau propuneri de hotărâri. În această ipoteză, împuternicirile speciale/ buletinele de vot prin corespondență vor fi actualizate și puse la dispoziție prin metodele arătate la pct. II. VI. Votul online Votul electronic poate fi exercitat prin utilizarea de mijloace electronice de vot conform art.197 al Regulamentului 5/2018 al A.S.F. privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață prin intermediul platformei eVOTE (înainte sau în timpul AGA) accesând linkul http://cristim.evote.ro/ de pe orice dispozitiv conectat la internet si prin intermediul platformei eVotePRO (înainte de AGA) pentru investitorii profesionali așa cum sunt definiți de Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, în conformitate cu prevederile art. 197 din Regulamentul nr. 5/2018. Pentru acționarii profesionali care aleg să își exercite dreptul de vot prin intermediul platformei eVotePRO, votul electronic se efectuează prin accesarea domeniului dedicat atribuit fiecărui acționar profesional, în conformitate cu cerințele legale de identificare specificate în secțiunea ii) de mai jos. Formulare de vot electronic pot fi transmise oricând de la începerea votului până în sesiunea live a adunării generale a acționarilor sau exprimate/reexprimate direct în sesiunea live a adunării, ultima opțiune de vot fiind cea înregistrată. Platformele conțin opțiuni de vot pentru toate punctele de pe ordinea de zi. Votul electronic se exercită prin bifarea unei opțiuni de vot "pentru" sau "împotrivă" sau prin "abținere", urmată de apăsarea butonului "înregistrează votul". Voturile marcate în platformă fără a apăsa butonul "înregistrare vot" nu vor fi luate în considerare. Acționarul se poate conecta și vota ori de câte ori dorește în intervalul desemnat votului prin corespondență și/sau live, ultima opțiune de vot fiind cea înregistrată. I^n situația în care în urma procesului de identificare apar neconcordanțe între datele oferite de acționar și cele din Registrul acționarilor Societății la Data de Referință, acționarul va fi înștiințat și va fi îndrumat să contacteze Responsabilul de relația cu acționarii la adresa investors@cristim.ro sau numărul de telefon +40 754 908 742. Acționarii trebuie să ia în considerare faptul că, înainte de a-și exercita drepturile de vot prin intermediul platformei eVote/platformei eVotePRO, trebuie să finalizeze procesul de înregistrare descris mai jos, iar contul lor de vot trebuie să fie validat de Societate. Acționarii care sunt persoane fizice trebuie să completeze procesul de înregistrare o singură dată și să își actualizeze informațiile ori de câte ori este necesar. Acționarii care sunt persoane juridice/entități fără personalitate juridică trebuie să îl completeze pentru fiecare ședință AGA, cu excepția acționarilor profesionali care votează prin intermediul platformei eVotePRO ale căror documente de identificare au fost validate anterior, care rămân valabile în termen de 30 de zile de la data emiterii și nu au suferit modificări și/sau nu au fost înlocuite cu documente noi. Pentru identificare și acces în platforma de vot eVote/eVotePRO acționarii vor furniza următoarele informații: i) Persoanele fizice: - Nume și prenume; - Cod Numeric Personal (CNP); - Adresa de email; - Copie act identitate (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport, permis de ședere); - Număr de telefon (opțional); sau - Credențiale de acces generate în urma identificării prin intermediul Platformei de servicii Online a Depozitarului Central S.A.: https://online.roclear.ro/Login. ii) Pentru acționarii persoane juridice, inclusiv acționarii profesionali / entități fără personalitate juridică: - Denumire persoanaą juridicaą; - Cod unic de înregistrare (CUI); - Nume și prenume reprezentant legal; - Cod Numeric Personal (CNP) reprezentant legal; - Adresa de email; - Actul de identitate al reprezentantului legal (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport, permis de ședere); - Certificat constatator care reflectă situația la zi eliberat de Registrul Comerțului sau orice document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul cu o vechime de cel mult 30 de zile raportat la Data de Referință și care să permită identificarea acestora în registrul acționarilor Societății ținut de Depozitarul Central. Calitatea de reprezentant legal va fi luată din registrul acționarilor de la Data de Referință, primit de la Depozitarul Central SA dacă acționarul a informat la timp Depozitarul Central SA despre reprezentantul său. - Număr de telefon (opțional). Documentele prezentate într-o altă limbă decât engleză vor fi însoțite de traducerea realizată de un traducător autorizat în limbile română/engleză. copia electronică a documentelor mai sus menționate va fi încărcată online (upload) în câmpurile dedicate. Fișierele ce pot fi încărcate pot avea una dintre următoarele extensii: .jpg, .pdf, .png. VII. Dreptul acționarilor de a solicita introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi și de a prezenta proiecte de hotărâri pentru punctele existente sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi Unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social are/au dreptul: (i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiția ca fiecare punct să fie însoțit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală; și (ii) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a AGEA și AGOA. Drepturile acționarilor prevăzute mai sus pot fi exercitate numai în scris (transmise prin servicii de curierat la punctul de lucru al Societății, situat la adresa: Șos. Pipera, Nr. 46D-46E-48, Oregon Park, Cladirea A, Etaj 6, Sector 2, București, România, în atenția Departamentului Juridic sau prin e-mail, conform reglementărilor ASF, la adresa aga@cristim.ro) până la data de 19.11.2026, ora 18:00. Cerințele de identificare menționate la punctul I de mai sus sunt aplicabile și pentru acționarul/acționarii persoană fizică și/sau pentru reprezentantul legal al acționarului persoană juridică care solicită completarea ordinii de zi AGEA și AGOA. În cazurile în care exercitarea dreptului prevăzut la acest punct determină modificarea ordinii de zi a adunării generale comunicate deja acționarilor, Societatea va trebui sa facă disponibilă o ordine de zi revizuită, folosind aceeași procedură ca și cea utilizată pentru ordinea de zi anterioară, înainte de Data de Referință și cu respectarea termenului prevăzut de Legea Societăților. VIII. Dreptul acționarilor de a propune candidați pentru Consiliul de Administrație al Societății Acționarii Societății pot depune propuneri de candidați pentru numirea ca membri ai Consiliului de Administrație. În acest scop, propunerea trebuie să precizeze informații referitoare la numele, domiciliul și calificările profesionale ale candidaților propuși, însoțite de: (i) o copie a actului de identitate valid al acționarului Societății (în cazul persoanelor fizice, carte de identitate, pașaport, permis de ședere, respectiv în cazul persoanelor juridice, carte de identitate, pașaport, permis de ședere al reprezentantului legal); (ii) curriculum vitae al persoanei propuse pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație; (iii) în cazul propunerii unui candidat pentru poziția de membru independent, o declarație pe propria răspundere a candidatului privind îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate (model indicativ disponibil în cadrul materialelor informative); Acționarii Societății vor putea depune propunerile privind membrii Consiliului de Administrație (însoțite de documentele care dovedesc identitatea acționarului/candidatului), transmițând în acest sens o solicitare scrisă la adresa aga@cristim.ro, până cel târziu la data de 19.11.2026 ora 18:00, cu mențiunea scrisă "Propunere de candidaturi pentru poziția de membru al Consiliului de Administrație". Lista cuprinzând informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație va fi actualizată zilnic până la data de 19.11.2026, ora 18:00 și va fi publicată pe pagina web a Societății, secțiunea destinată relației cu investitorii (https://investors.cristim.ro/). IX. Dreptul acționarilor de a adresa întrebări referitoare la ordinea de zi Fiecare acționar are dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor. Întrebările vor putea fi transmise Societății prin e-mail, la adresa aga@cristim.ro, astfel încât acestea să fie primite de către Societate până la data de 04.12.2026, ora 18:00. Dreptul de a pune întrebări și obligația de a răspunde pot fi condiționate de măsurile pe care Societatea le poate lua pentru a asigura identificarea acționarilor (în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 5/2018), buna desfășurare și pregătire a adunărilor generale, precum si protejarea confidențialității și a intereselor comerciale ale Societății. Societatea poate formula un răspuns general pentru întrebările cu același conținut. Se va considera că un răspuns este dat dacă informația pertinentă este disponibilă pe pagina de internet a Societății, în format întrebare-răspuns. Președintele Consiliului de Administrație RADU TIMIȘ.
|
|

|
|

|

|
CELE MAI NOI ANUNȚURI
|
IMOBILIARE
|
DIRECT proprietar: închiriez apartament cu 4 camere, renovat,...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR vând teren intravilan (curți-construcții demolabile...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR vând teren intravilan (curți-construcții demolabile...
|
IMOBILIARE
|
Apartament cu 2 camere, situat pe Soseaua Pantelimon 365,...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ privind selecția candidaților pentru un post vacant de...
|
PIAŢA MUNCII
|
SOCIETATEA Drumuri Județene Constanța S.A. anunță declanșarea...
|
PIAŢA MUNCII
|
SOCIETATEA Drumuri Județene Constanța S.A. anunță declanșarea...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE PENTRU OCUPAREA...
|
DIVERSE
|
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR...
|
DIVERSE
|
NXDATA S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță publicul...
|
DIVERSE
|
C.I.I. NITU STEFANIA, în calitate de administrator judiciar...
|
DIVERSE
|
C.I.I. GOGOAȘĂ ADRIAN, cu sediul în București, Sector 1, Șos....
|
AUTO
|
PERSOANA FIZICA vând autovehiculul electric si înmatriculat...
|
AUTO
|
DACIA DUSTER 1.5 dCi Prestige -2018. Vând Duster din 2018,...
|
AUTO
|
CII COMAN AUREL vinde RENAULT MEGANE la licitatie in 03...
|
AUTO
|
SC Besta Slimlife SRL vinde autospeciala Ford Transit...
|
|

|
|
|